Toni Greblă, președintele AEP: De 15-20 de ani, fair-play-ul ELECTORAL a cam dispărut / Noi atacuri la adresa lui Clotilde Armand

Publicat: 19/09/2024, 15:40
Actualizat: 19/09/2024, 16:07

Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a declarat joi că „fair-play-ul electoral a cam dispărut din peisajul politic” global, nu doar în România, și că acest fenomen s-a accentuat în ultimele decenii. El a menționat că în trecut, liderii politici obișnuiau să își recunoască înfrângerea și să felicite câștigătorul, însă în prezent, este tot mai frecvent ca cei care pierd alegerile să invoce fraude electorale.

Indiferent cât de bine va fi organizat un tur de scrutin, în România sau în oricare parte a lumii, de vreo 15-20 de ani am constatat că fair-play-ul electoral a cam dispărut din peisajul politic mondial, nu numai la noi.

Ţin minte, în tinereţea mea, primul lucru, după ce erau prezentate exit-poll-urile, ieşea şeful Opoziţiei, cel care pierduse alegerile, felicita învingătorul, zicea ceva despre măsurile pe care le ia cu propriul partid care a pierdut alegerile.

Acum, de foarte multe ori se întâmplă, repet, nu numai în România, ci în aproape toată lumea, ca acel competitor care a pierdut alegerile sau nu a obţinut scorul pe care şi l-a propus să invoce faptul că s-au furat voturile, a declarat Toni Greblă, la o conferinţă de presă.

Președintele AEP a menționat că nu a găsit nicio dovadă care să susțină acuzațiile de furt de voturi.

Nu am găsit niciun vot furat pe undeva. E o exprimare probabil nefericită, dar e expresia uzuală, s-au furat voturile. Votul nu are cum să fie furat. El este înscris, ştampila aia reprezintă votul şi exprimarea votului pentru alegător, nu poate fi furat de acolo.

Ce regret eu cel mai mult este că, la alegerile locale, într-un sector al municipiului Bucureşti au fost nişte condiţii absolut, absolut improprii şi inacceptabile în spaţiul pe care o anume primărie de sector l-a destinat pentru biroul de sector. Şi am văzut cu toţii pe sacii de dormit, în afara clădirii, aşteptând ore în şir, preşedinţi, locţiitori ai circumscripţiilor electorale, să depună rezultatele, a susţinut Toni Greblă, facand aluzie la acuzatiile lansate de primarul Sectorului 1, Clotilde Armand.

Șeful AEP a explicat că primăriile, împreună cu prefecții și Consiliile locale, trebuie să identifice spații adecvate pentru buna desfășurare a procesului electoral.

Alegerile parlamentare, respectiv prezidenţiale sunt un pic mai uşor de organizat, astfel încât să fiţi convinşi că nu vom avea şi nu doresc să mai avem astfel de incidente care nu au făcut o imagine foarte bună asupra modului cum au fost organizate acele alegeri. Dar, repet, competenţa absolută de a organiza transportul de la secţia de votare la biroul electoral şi de a organiza un spaţiu corespunzător (…) aparţine, în cazul Municipiului Bucureşti, primarului de sector, a adăugat Toni Greblă.

CITEȘTE ȘI:

Șeful AEP, despre proiectul PNL privind candidatura lui Iohannis ca senator: Nu voi interfera în disputele politice şi electorale

Toni Greblă anunță că va RESTITUI până la finalul anului banii în plus de la salariu: Raportarea mea se face la SALARIU minim cu studii superioare

Olga Borșcevschi
Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la site-ul Evenimentul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Simion se pregătește să blocheze alegerile. Reprezentanții AUR au primit ordin să nu semneze procesele...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Două țări și-au unit forțele comerciale și vor să cucerească Europa